Autorităţile recomandă purtarea măştilor de protecţie în timpul sexului

Autorităţile din Canada recomandă purtarea măştii în timpul sexului.
09.09.2020 |
Autorităţile recomandă purtarea măştilor de protecţie în timpul sexului
Autorităţile din Canada au venit cu un ghid în timpul pandemiei de coronavirus prin care eşti îndrumat să faci sex în siguranţă. Mai mult, se recomandă purtarea măştii de protecţie atunci când ai un contact sexual cu o persoană aflată în afara grupului tău de carantină.

Sexul în siguranţă

”Sexul poate fi complicat în vreme de COVID-19, în special pentru cei care nu au un patener intim în casă sau al cărora riscă să se infecteze cu COVID-19”, spune Dr. Theresa Tam. ”Ca oricare altă activitate pe timp de COVID-19, care implică apropiere fizică, există câteva lucruri pe care le poţi face pentru a minimiza riscul de a te infecta sau de a răspândi virusul”.
 
Aşadar, cea mai sigură practică pentru a nu te infecta sau pentru a nu răspândi virusul este masturbarea. Dar ”dacă alegi să ai o relaţie sexuală cu persoană care nu îţi este atât de apropiată, treci peste săărut şi contactul faţă-n faţă şi alege să porţi o mască de protecţie care să-ţi acopere gura şi nasul”, explică specialistul.
 
De asemenea, asigură-te că foloseşti prezervativul şi monitorează-te, atât pe tine cât şi partnerul, de simptome specifice noului coronavirus. Nu uita să limitezi consumul de alcool pentru a putea lua cele mai bune decizi, mai completează specialstul.
 
Specialistul specifică faptul că există şanse mici să poţi contacta virusul prin fluidul vaginal sau lichidul seminal, dar activtatea sexuală şi contactul apropiat pot reprezenta un risc crescut, precum sărutul, prin care virusul se poate transmite.
 
Clinica Mayo recomandă ca persoanele să poarte mască şi să evite sărutul atunci când fac sex cu o persoană aflată în afara casei. De asemenea, menţionează că o idee excelentă este spălarea jucăriilor sexuale, utilizarea prezervativelor şi minimizarea numărului partenerilor sexuali.
 
”Nu există dovezi concrete care să sugereze că virusul COVID-19 se transmite prin lichidul seminal sau secreţiile vaginale, dar virusul a fost detectat şi în lichidul seminal al persoanelor infectate cu noul coronavirus”, notează Clinica Mayo.