Peştele: Top 10 beneficii pentru sănătate

Cele mai însemnate beneficii ale consumului de peşte le regăsiţi în materialul video.
11.09.2020 | Autor: Raluca Neagu

Peştele este un aliment complet, care furnizează organismului o mulţime de nutrienţi importanţi printre care un conţinut crescut de iod (necesar pentru buna funcţionare a tiroidei), vitamina B12 (buna funcţionare a sistemului nervos), acizi graşi Omega 3, un tip de grăsime ce ajută la protecţia împotriva afecţiunilor cardiace şi împotriva formării trombilor ce pot cauza infarctul miocardic.

Consumul de peste are beneficii majore pentru creier, îmbunătăţind cogniţia, memoria şi partea care gestionează emoţiile. Studii realizate pe copiii cărora li s-a introdus mai devreme peştele în alimentaţie au evidenţiat că aceştia au avut rezultate şcolare mai bune şi li s-au îmbunătăţit capacitatea de memorare şi puterea de concentrare. Beneficiile consumului de peşte la copii se explică prin prezenta fosforului, un mineral considerat şi dovedit indispensabil în procesul de dezvoltare cognitivă.
Aportul însemnat de calciu din consumul a 3 porţii de peşte pe săptămână a contribuit la sănătatea sistemului osos, iar, în cazul femeilor, a prevenit apariţia osteoporozei.

Bogat în acizi graşi, calorii puţine

În ciuda prezenţei acizilor grasi omega 3 si 6, peştele este un aliment ce furnizează puţine calorii pe 100 de grame. Este o caracteristica ce-l recomandă celor preocupaţi să-şi menţină silueta sau în curele de slăbire, mai ales preparat corespunzător: la grătar, la abur sau la cuptor.

Grăsimile din peşte acţionează asupra organismului în două direcţii principale:

  • Ard grăsimile ”rele” şi le transforma în grăsimi ”bune” şi distrug celulele adipoase
  • Stimulează metabolismului, accelerând consumul caloric.

Grăsimi esenţiale ”bune”, prezente în cantităţi mari, oferă o extraordinara acţiune antioxidantă. Ca orice alt antioxidant, intervin în lupta împotriva radicalilor liberi, compuşi responsabili de îmbătrânirea celulelor şi ţesuturilor.

Totodată, peştele conţine seleniu, zinc şi vitamina A, nu mai puţin utili în protecţia anti-aging.

Cum alegem cel mai bun peşte

Deşi este un aliment recunoscut pentru nenumăratele sale calităţi, din cauza poluării generalizate, peştele poate conţine o serie de compuşi toxici, printre care cel mai periculos este mercurul. Acesta este motivul pentru care, atunci când îl cumpăraţi, trebuie să verificaţi zona de provenienţă. Dacă este vorba de peşte de captură, trebuie să fiţi siguri că a fost pescuit în zona Pacificului de Nord, iar dacă este congelat, pachetul trebuie să conţină specificaţia: „congelat imediat după ce a fost pescuit”.

De asemenea, cel mai sănătos peşte este de dimensiuni medii şi mici, pentru că nu a apucat să acumuleze prea multe toxine pe parcursul duratei de viaţă.
Cele mai însemnate beneficii ale consumului de peşte le regăsiţi în materialul video.